Mickey Leigh, fratele răposatului Joey Ramone, solistul celor de la Ramones s-a revoltat împotriva Lindei Cummings, văduva vedetei pentru folosirea brandului Ramones în susţinerea candidatului republican pentru preşedinţia Americii. Cummings şi-a prezentat adeziunea atât pentru John McCain cât şi pentru Sarah Palin, obligându-l pe Leigh să dea o declaraţie prin care să atenţioneze că Linda Cummings, cumnata sa nu reprezintă punctele de vedere ale celorlalţi ce fac parte din trupa new-yorkeză.

"Am aflat că Linda Cummings, folosind numele de "Ramone" a apărut în media susţinând familiile Palin şi McCain în încercarea de a contribui la campania acestora pentru prezidenţiale. Ca preşedinte al Ramones Productions şi frate al lui Joey Ramone, vreau doar să clarific că Linda Cummings nu reprezintă părerile politice ale celor de la Ramones. Cu siguranţă în ceea ce îl priveşte pe Joey Ramone, singura piesă Ramones pe care ar cânta-o acum la o campanie prezidenţială ar fi 'Glad To See You Go'," a declarat Leigh.

Acesta a mai vorbit despre susţinerea pe care Joey Ramona i-a acordat-o lui George Bush, spunând că: "atunci când Johnny a spus 'God Bless George Bush' cu ocazia premiilor Rock N' Roll Hall of Fame din 2002, de-abia acum realizez că de fapt vroia să spună altceva. Deoarece dacă nu ar fi existat George Bush şi modul în care acesta a administrat ţara în ultimii 8 ani mă îndoiesc că atâţia americani, mai ales atâţia republicani importanţi ar fi trecut acum de partea lui Barack Obama. Prin urmare, da, Dumnezeu să-l binecuvânteze pe George Bush pentru că i-a netezit drumul lui Obama."

0 Comments:

Post a Comment